Sâmbătă după-amiază am avut 2 meciuri ce se anunțau de super clasă, care acum 10 ani puteau fi chiar finale de Champions League. Însă, dacă ați urmărit aceste 2 derby-uri, ați fi observat o prăpastie extrem de adâncă între așteptări și ce s-a jucat efectiv.
Începem cu El Clasico, acolo unde cum mulți au zis bine, echipele de start au fost probabil cele mai slabe din ultimele decenii. Barca este în continuare fără busolă, după o vară agitată în care era aproape să își piardă cel mai reprezentativ jucător și în care s-au efectuat schimbări la nivel de lot și de bancă tehnică. De aici și acest mix ciudat de ieri, cu tineri cruzi, poate nepregătiți pentru o astfel de partidă și veterani care acum par total depășiți de această criză a Barcelonei. De partea cealaltă, un Real organizat, cu relații și un stil de joc bine definite, dar care este lipsită în continuare de acel element dezechilibrant, anterior prezent sub forma lui Cristiano Ronaldo. O victorie meritată pentru madrileni, care chiar dacă nu au prestat un joc fantastic au fost mai omogeni decât o Barcelona care încă pare afectată de acea înfrângere în fața celor de la Bayern. Indiferent de rezultat, El Clasico a scăzut mult în ultimii ani, mai ales dupa plecarea lui Ronaldo și dacă ar fi să comparăm ce s-a petrecut ieri după-amiază cu duelurile disputate decada trecută, diferențele ar fi mult decât clare.
Mergând mai departe în Albion la duelul dintre Chelsea și United, un clasic al secolului 21 în ceea ce privește supremația în Premier League. Altădată o finală de Ligă, confruntarea de pe Old Trafford de aseară nu a avut nimic în comun cu trecutul glorios al acestei rivalități. Terry vs Vidic, Drogba vs Rooney, Lampard vs Scholes, acum sunt două echipe în căutarea unui stil și a unei identități. Pe durata întregului meci, părea că o să avem o remiză albă, ambele combatante părând să fie speriate de greșeală și de adversar. Nu știu dacă aceasta a fost abordarea tactică a celor doi manageri, dar meciul a fost unul similar unuia dintre două candidate pentru Top6, nu pentru două cluburi gigantice care ar trebui să se bată an de an la campionat.
Concluzia? Nu e foarte mult de zis. Fotbalul a evoluat, alte echipe au apărut la vârf, în timp ce unele au rămas în spate. Dacă odinioară cele 4 erau cele mai atractive cluburi la nivel european, nu mai putem spune același lucru și în 2020. Rezultatele nu mai sunt aceleași și cu siguranță nici calitatea loturilor. Și nimic nu putea să arate mai bine această decădere publicului larg decât meciurile de sâmbătă. Dar voi ce credeți? Se vor întoarce aceste echipe curând la vremurile de glorie ? Lăsați-mi părerea voastră în secțiunea de comentarii și până data viitoare, salve !
Break The Lines 