Revenirea lui Reghe

Șocul anului s-a produs. Nu, nu s-a împăcat cu fosta soție, ci cu Rotaru, astfel că Reghecampf revine la echipa de la care a plecat în urmă cu un an și pe care a preluat-o inițial în 2021.

Are acest mariaj sens? Absolut. Un antrenor ce știe lotul, cum să scoată ce e mai bun din el, un tehnician cu relații bune în vestiar și un om apreciat de comunitate și de fanii Craiovei pentru jocul prestat în timpul mandatului său. Practic o potrivire despre care n-ai crede că a fost generată de un divorț, mai ales de unul atât de injust ca cel de vara trecută. Neagoe a fost îndepărtat, o plecare crudă prin momentul ei, nu prin existență, din moment ce jocul era unul slab, iar rezultatele nu aveau cum să fie altfel pe termen lung.

Înseamnă totuși că această împăcare va rezolva problemele? Nu, cel puțin nu total. Vorbim despre un club ce a stagnat în ultimii doi ani, care a transferat haotic și de multe ori prost și care a pierdut mulți bani prin ratarea cupelor europene. Cât despre Reghe, un sezon soldat cu demisia la Baku nu a făcut decât să îi afecteze încrederea și imaginea, de aceea s-a și întors în Bănie. Colac peste pupăză, în timp ce el a fost plecat, campionatul de la noi a devenit mai puternic. Au dispărut fantomele Clinceni și Mediaș, gonite fiind de faliment și au apărut cluburi de tradiție cu suporteri, ce vor face deplasările un chin. Mai mult, vorbim despre un an electoral, deci să ne așteptăm la echipele deținute de primării să lupe până la ultima picătură de sânge în meciurile cu granzii, primele de joc din sacii fără fund ai edililor în căutare de voturi fiind o răsplată mai mult decât mulțumitoare. Deci, lațul s-a mai strâns, să vedem răspunsul Băniei, unde inclusiv rivala locală a crescut mult în ultimul an.

Titlul? Greu de realizat pentru olteni în acest an, cu sau fără Reghe. FCSB are un lot foarte bun și pare greu de prins, în timp ce jucătorii Craiovei încă trebuie să treacă peste trauma celor 3 antrenori schimbați stagiunea precedentă. Cert este că aducerea fostului campion cu FCSB este un pas în direcția bună pentru Mihai Rotaru, care poate că va împuțina greșelile făcute pe banii lui și îi va acorda noului venit mai mult de un sezon pentru a ajunge competitiv. Altfel și pentru el e una din puținele șanse rămase la nivel înalt, după câteva rateuri. Rămâne să vedem dacă o mână o spală pe cealaltă și dacă într-adevăr Craiova învață cu bine din greșeli.

Lasă un comentariu