Am fost aproape. După 29 de ani, eram la un singur meci de ceva imens. N-am fi uitat niciodată ziua asta. N-o să vă mint, dragilor, acesta cred că e cel mai greu articol pe care îl voi scrie vreodată. Și acum când mă gândesc la meciul de aseară, îmi curg lacrimile. Față de acum 10-12 ore m-am mai resemnat. Dar încă doare. Știam că nu avem șanse și că nu avem față de campioană, dar pentru ultimele 7 meciuri am sperat. Dacă la înghețarea campionatului, am fi preferat considerarea clasamentului de la finalul sezonului regulat permanent (caz în care eram pe locul 2) acum nu a fost așa. Am luptat cu cei mai buni, chiar dacă nu aveam niciun motiv să o facem. Nimic din ceea ce se întâmplase până atunci nu ar fi trebuit să ne dea de gândit că o să ajungem atât de aproape.
Am mers la Cluj, am dominat, ne-am facut jocul nostru și am bătut meritat. Atunci a fost un punct de cotitură. Deja nu mai era o glumă. Deja lumea se întreba dacă am putea face surpriza. Din păcate, soarta a decis ca, deși noi să ne câștigăm toate partidele până la cea cu Astra, am ajuns în aceeași poziție ca la duelul din tur: condamnați să învingem. Trebuie puse niște intrebări. La nivelul lotului, la nivel mental, la nivel de federație și ligă profesionistă, pentru că acest final de campionat a fost un shit-show cum numai la noi se poate întâmpla.
Nu o să caut scuze, sunt un simplu fan, nu avocatul Craiovei. Felicitări CFR-ului, au fost mai buni decât noi. Nu voi pune la îndoială acest lucru, mai ales după meciul de ieri. Nu rămâne decât să sperăm la mai bine, că poate anul viitor o sa fie al nostru și că o să înceteze totuși așteptarea pana la ,,5″. Dar, voi ce credeți? Va sparge Craiova ghinionul? Va continua CFR hegemonia? Nu ezitați să ne lăsați opiniile voastre în secțiunea de comentarii și până data viitoare, salve!
Break The Lines 