Discuții nenumărate în spațiul mediatic al fotbalului din România în ultima vreme, parcă o impresie neschimbată, din moment ce sportul rege nu ezită să producă controverse și divertisment pe aceste plaiuri. Așadar, care este subiectul de această dată? Investiții în infrastructură? Îmbunătățirea condițiilor pentru copii și juniori? O reformă în ceea ce înseamnă marketing șiContinuă lectura „Doar la noi”
Arhive etichetă:fc arges
Venin
Asta inspiră această poză. Ranchiună, dușmănie, un aer neprimitor, unul care duhnește a decizii luate noaptea ca hoții și care au fost aprig contestate de către urmăritorii sportului. Pentru că așa a fost demisia lui Prepeliță. Așteptată și totuși nedreaptă, ciudat hotărâtă și totalmente dezgustătoare pentru cei care sunt pasionați de fotbalul piteștean. Aceștia suntContinuă lectura „Venin”
Tusea și Junghiul
Cam așa arată acest duel al ,,patronașilor” din Liga 1 al anului 2022, un campionat sub cel al Maltei și Albaniei. Năpasta versus necazul într-un conflict amuzant al bossilor primei divizii de la noi. Contextul: Mihai Rotaru, domnul din dreapta imaginii, îl atacă pe Cristian Gentea, cel din stânga, pentru faptul că ar controla oContinuă lectura „Tusea și Junghiul”
Vremuri Complicate
Mâine are loc un tradițional derby al provinciei între Craiova și FC Argeș. Un meci special pentru mine, întrucât reprezintă un duel între echipa pe care eu și familia mea o susținem de ani de zile și o formație extrem de reprezentativă pentru locul din care venim și pentru oamenii din orașul nostru. Lovitura deContinuă lectura „Vremuri Complicate”
Vrem Stadion cu Pistă !
„Există în aceste zile un proiect care se discută la Guvern și în CNI. FC Argeș va avea în doi ani și jumătate unul dintre cele mai moderne stadioane din România, cu 15.000-17.000 locuri, omologat pentru Europa League, iar în Champions League doar până la faza grupelor. Va fi un stadion care nu va mai aveaContinuă lectura „Vrem Stadion cu Pistă !”
Jos Labele de pe FC Argeș
Fotbalul și politica. Lucrurile la care românul se pricepe cel mai bine. Fiecare luate în parte creează destul discomfort în rândul societății actuale prin prisma rateurilor pe plan autohton din ultimii 20 de ani. De aici, logic de altfel, apare întrebarea : de unde insitențele oamenilor influenți de a combina aceste două domenii, care nuContinuă lectura „Jos Labele de pe FC Argeș”
Predicții ale Clasamanetului Ligii 1 20/21
După 18 zile de pauză, oficial cea mai scurtă vacanță din istoria competiției, Liga 1 a revenit. Într-un moment în care haosul încă domnește, iar praful nu s-a așezat nici acum peste finalul stagiunii recent încheiate, am decis să onorez promisiunea facută în articolul de săptămâna trecută și anume să încerc să prezic pe ceContinuă lectura „Predicții ale Clasamanetului Ligii 1 20/21”