O floare

Prima floare. Din (sperăm, chiar sperăm) din câte vor urma. Prima floare din buchetul lui Edi Iordănescu pe banca naționalei. Întâia în ceea ce privește golurile în meciurile oficiale, dar și a victoriilor pe banca primei reprezentative. O partidă în care eșecul ar fi părut finalul, a fost un caz disperat în care jucătorii auContinuă lectura „O floare”

Muntenegru și abisul dezamăgirii

Parcă o duceam prea bine de când nu mai jucase naționala ultima oară. Parcă prea bine. Abia terminasem sezonul de Liga 1 cu dezamăgirea ratării unei finale de titlu și uitasem de relele de la prima reprezentativă. Iată că de ce ne-a fost frică nu am scăpat, iar coșmarul ex-iugoslav s-a repetat, după o prestațieContinuă lectura „Muntenegru și abisul dezamăgirii”

Lotul Național

A venit și lotul. După o așteptare ce părea interminabilă, știm cu cine vom ataca marile dueluri cu Grecia și Israel din luna martie, care vor conta pentru moralul ( să zicem ) echipei naționale în viitorul apropiat. Optimiștii vor spune că partidele menționate vor fi relevante pentru că reprezintă debutul lui Edi Iordănescu peContinuă lectura „Lotul Național”

Învățătura de Minte

Este 1 ianuarie 2022, au trecut aproape 2 luni de la remiza acasă împotriva Islandei ce ne-a eliminat din cursa spre Mondiale, iar în ciuda atâtor deadline-uri și antrenori contactați, România încă nu are selecționer. Un fel de ,,Doamna, vă rog nu mă ascultați azi, că nu am învățat, data viitoare promit”. Iar cu regretContinuă lectura „Învățătura de Minte”