Nu mor caii

Când vor câinii. Sau leii. Sau cum a fost cazul Realului anul acesta, când vrea toată jungla. Indubitabil cea mai mare echipă din istoria Uefa Champions League, pedigree-ul madrilenilor nu a putut ieși mai tare în evidență decât a făcut-o anul acesta. Unul în care au părut îngropați de atâtea ori, aproape fiecare meci constituindContinuă lectura „Nu mor caii”

Rezultatul nestabilit

Așa a numit Mohamed Salah actul final al acestui sezon de Uefa Champions League. Pentru trauma pe care a suferit-o acum 4 ani în finala de la Kiev și pentru rezultatul decis atunci vicios de 2 erori masive ale portarului Karius. Răutăcioșii ar putea spune că disputa nerezolvată a lui Salah e de fapt cuContinuă lectura „Rezultatul nestabilit”

De la o extremă la alta

6 aprilie: Chelsea pierde neverosimil acasă 3-1 cu Real Madrid, care, profitând de inspirația de Balon de Aur a lui Benzema și de luftul lui Mendy își ia un avantaj ce în alți ani ar fi părut imposibil de întors. 12 aprilie: Unul dintre cele mai intense sferturi de finală din istoria Champions League, deblocatContinuă lectura „De la o extremă la alta”