În Continuare Departe

Naivi, lipsiți de idei, dezamăgitori. Câteva din caracteristicile ce ne-au descris aseară. Meciul din Nations League ne-a dat impresia că putem face surpriza și ne-a făcut pentru a mia oară să ne mințim singuri. Dar, decât să analizez reperele unui joc ce va rămâne mult timp în istoria neagră a fotbalului românesc, prefer să măContinuă lectura „În Continuare Departe”

Deșteaptă-te Române !

Ieri s-a anunțat lotul pentru următoarele 3 meciuri ale naționalei. După cum știm cu toții, printre acestea se numără și șocul împotriva Islandei. Astfel ieri s-a produs și coșmarul unora : un jucător ,,străin” a fost convocat. O adevărată blasfemie ce să mai ! Vinovatul acestei crime la adresa mândriei noastre de țărișoară care îșiContinuă lectura „Deșteaptă-te Române !”

Jos Labele de pe FC Argeș

Fotbalul și politica. Lucrurile la care românul se pricepe cel mai bine. Fiecare luate în parte creează destul discomfort în rândul societății actuale prin prisma rateurilor pe plan autohton din ultimii 20 de ani. De aici, logic de altfel, apare întrebarea : de unde insitențele oamenilor influenți de a combina aceste două domenii, care nuContinuă lectura „Jos Labele de pe FC Argeș”

Prima Se Iartă

Și respirăm ! 6-6 și tie-break într-un meci mai apropiat de finala de la US Open de duminică decât de clasicele partide cu care eram obișnuiți. Eliminări, goluri multe, lovituri de departajare și o bancă de rezerve cu doar 3 soluții. Nimic special, un simplu tur 2 preliminar în Europa League. Ce a reușit FCSBContinuă lectura „Prima Se Iartă”

O Românie La Maxim

O victorie cum demult nu am mai văzut. O abordare cu care nu eram obișnuiți nici măcar împotriva echipelor gen Andorra sau Malta. Primul triumf al Naționalei în fața unui adversar ce, la prima vedere, părea peste noi. Și totuși, în deplasare, folosind doi debutanți și mulți jucători aparent neexperimentați, am reușit să ne facemContinuă lectura „O Românie La Maxim”

Brangelina 2.0

16 ani. Atât a durat acest mariaj perfect în lumea fotbalului. Părțile implicate le știm: un simplu băiat din Argentina și o ,, nevastă” ce i-a ofeit, aparent, totul. Un mariaj fericit de altfel, 4 Champions League-uri și 10 titluri în La Liga, puține au mers mai bine de-atât. Și totuși ultima săptămână l-a pus laContinuă lectura „Brangelina 2.0”

Turneul Final de Vara Asta

La un an și o lună de la începerea sezonului putem spune că, oarecum, totul a fost normal. Cunoaștem câștigătoarea Ligii Campionilor și am avut un Turneu Final peste vară pe cinste. Nu au fost aceleași emoții pe care le-am fi avut la un European cu public, unde entuziasmul și energia pozitivă ar fi atinsContinuă lectura „Turneul Final de Vara Asta”

Predicții ale Clasamanetului Ligii 1 20/21

După 18 zile de pauză, oficial cea mai scurtă vacanță din istoria competiției, Liga 1 a revenit. Într-un moment în care haosul încă domnește, iar praful nu s-a așezat nici acum peste finalul stagiunii recent încheiate, am decis să onorez promisiunea facută în articolul de săptămâna trecută și anume să încerc să prezic pe ceContinuă lectura „Predicții ale Clasamanetului Ligii 1 20/21”

Reacționând la Clasamentul Ligii 1 19/20 Prezis de Mine Acum 1 An

16.07.2019. Data la care am încercat (mult spus) să ghicesc ordinea în care vor termina echipele de la noi sezonul competițional. Practic, un examen informal legat de cunoștințele mele în materie de fotbal. Ca să vă dau și un mic spoiler ce vă va surprinde într-o oarecare măsură: nu am precizat nicăieri că o epidemieContinuă lectura „Reacționând la Clasamentul Ligii 1 19/20 Prezis de Mine Acum 1 An”

Campioana Unei Mari Iubiri (19/20)

Am fost aproape. După 29 de ani, eram la un singur meci de ceva imens. N-am fi uitat niciodată ziua asta. N-o să vă mint, dragilor, acesta cred că e cel mai greu articol pe care îl voi scrie vreodată. Și acum când mă gândesc la meciul de aseară, îmi curg lacrimile. Față de acumContinuă lectura „Campioana Unei Mari Iubiri (19/20)”