Praf și pulbere

Sau oale și ulcele. Cu asta am rămas după această dublă a CFR-ului cu Lazio, soldată cu o nespectaculoasă accedere în faza următoare a echipei italiene. Rezultatul e logic, formația mai bună a învins. Dar discursul pare foarte departe de adevăr.

Nu spun asta cu răutate, căci Clujul ne-a reprezentat bine (și) anul acesta în Europa. A ajuns în primăvara europeană, peste obiectivul de a se califica în grupe și a fost lăsată acasă de o adversară net mai bună. Atunci, având aceste axiome în față, de ce trebuie să le contestăm? De ce înainte meciului facem pe struții și mergem, declarativ cel puțin, ca mielul la tăiere? Ca mai apoi să ne batem cu pumnii în piept că ce bine am jucat, că ,,uite, bă, că ăia nu au fost așa buni”?

Folosesc pronumele de persoana 1, pentru că observ cu stupoare acest românism, această aroganță. Nu este nimic greșit să te mândrești cu parcursul favoritei, că a ajuns departe și că e un lucru mare. Dar de acolo, până la a spune că nimeni din campionat nu îți va sta în cale cu asemenea prestații, că Lazio a avut noroc și că CFR a fost mai bună decât romanii, e cale lungă. Un singur lucru ar trebui să demonteze aceste aberații. În 180 de minute de fotbal în această confruntare, feroviarii nu au produs nici măcar un șut pe poartă. Unul singur. Asta în condițiile în care, ardelenii au jucat mai mult de o treime din această dublă manșă în superioritate numerică. Ca să punem lumina altfel, Lazio putea juca în 10 acest duel, fără goal-keeper. Parcă te dezumflă puțin să auzi.

Revenind la aroganța menționată mai sus, e nu e ceva caracteristic exclusiv campioanei, ci și marilor rivale la titlu, care nu țin pasul. La București, Becali încă taie și spânzură fără să întrebe și se crede în continuare deasupra legilor și ordinii pe care o mai are acest fotbal al nostru. Iar în Oltenia, pe lângă patronul Rotaru se agită Cârțu, anti-vaccinist și un fel de Dumnezeu pe pământ, care nu dă greș niciodată. Astfel se poate explica și parcursul fabulos al Craiovei în Europa și nu numai. Facilități nu avem, dar nici singuri nu ne ajutăm. În loc să ne vedem fiecare de munca noastră ne concentrăm pe banalități, care consumă energie și neuroni. Poate și de-aia suntem unde suntem și ne declarăm mulțumiți și atunci când pierdem.