Apele sunt agitate în jumătatea albă a nordului Londrei. Tottenham e în afara locurilor de Champions League, jocul e schingiuitor și tocmai au pierdut acasă în fața rivalilor locali, care pare că se îndreaptă spre un nou titlu de campioană. Pare că este un nou moment de răscruce pentru Levy și oamenii din jurul clubului, unul în care din nou va trebui să se aleagă între schimbarea ce ar produce un șoc și continuitatea pe baza speranței oarbe.
Onești fiind, Spurs e un haos total post-Pochettino. Nu se întrezărește vreo formă de organizare sau vreun plan de acțiune. Jucătorii sunt aduși după ureche de la o vară la alta, fără o idee clară asupra lipsurilor care afectează de fapt lotul, fără să adreseze cu adevărat vreo problemă. Dacă vreți, Tottenham post-Madrid 2019, indubitabil cel mai mare moment din istoria clubului, e ca o Craiova la scară mai mare. Momentul Craiovei a fost finala pentru titlu din 2020, iar de atunci comportamentul cluburilor a fost similar. După acest moment de prim-plan, antrenorul care a adus echipa acolo a fost îndepărtat spre supărarea suporterilor. Au fost aduși tehnicieni, considerați ,,serial winners”, care au plecat cu coada între picioare, copleșiți de imensitatea găurilor de la club, antrenori care pur și simplu nu își aveau locul acolo, iar pentru ambele părți succesul a lipsit.
Revenind în Marea Britanie, situația de acum e destul de complicată. Antonio Conte, adus în sezonul precedent pentru a redresa corabia și a forța o calificare în Champions League, ceea ce a și reușit, pare că participă într-o luptă fără sorți de izbândă pentru a ,,schimba cultura clubului”, dintr-o formație fără trofee într-una gata să cucerească o cupă pentru prima dată după 15 ani. Asta ar fi ce susțin unii fani Spurs, cei de partea italianului. Eu însă văd lucrurile altfel. Startul londonezilor a fost cel mai bun din istorie și acest lucru va rămâne. Însă, în fotbalul modern, acest ritm nu era sustenabil, fiind de prea multe ori de faze fixe sau de momente individuale de magie pentru a salva 3 puncte. Atacul stagnează, nu a progresat deloc, Son fiind un simbol acestui chin și lipse de creație din sânul echipei.
Ca la Craiova, și jucătorii sunt problema. Dar, față de Craiova, la Spurs avem un profil clar al antrenorului aflat acum la cârma echipei. Vorbim despre un antrenor cu un sistem rigid, defensiv, unul intens, care totuși nu produce pe termen lung și care, aparent, nu mai aduce nimic nici imediat. Conte e un tip fixist, vrea numai acei jucători care pot evolua în sistemul lui cu 3 fundași centrali și laterali defensivi. Atacanții au roluri limitate și sunt practic lipsiți de service. Iar dacă e să ne uităm la vechile experiențe, ar fi înțelept ca Tottenham să construiască pe termen lung în jurul lui Antonio? Juventus a ajuns la un nivel superior, doar dupa demisia lui Conte, Chelsea a pătimit mult și bine după 250 de milioane investiți special pentru jucătorii lui Conte, iar Inter încă e în spatele rivalilor după ce a plecat fostul selecționer. Astfel, merită atâta încredere?
Semnele spun că nu, mai ales că i se termină contractul la vară. Părerea mea e că Spurs ar putea construi ceva mai sustenabil și de durată cu un antrenor modern, de proiect, care să vină cu un real element nou. Până la urmă, acest club ,,fără performanțe” stă mai bine istoric în Europa decât antrenorul Conte, care nu a ajuns niciodată în sferturile UCL. Verdictul? Unul clar, o întoarcere la rădăcini, la un joc entuziasmant și, în timp, la calificarea în Liga Campionilor. Jucătorii, în special atacanții vor beneficia de la acest lucru, poate Kane va vrea să rămână, iar transferurile vor putea ajuta și după despărțirea de italian. Pentru englezii mai puțin poligloți, dacă vreți ce e mai bine pentru Tottenham Hotspur, aveți în titlu un îndemn la următorul meci de acasă, o să vă ajute.
Break The Lines 