Surprize și eroi căzuți

De asta au fost caracterizate aceste sferturi de Mondial. De pagini de istorie care au fost scrise, de statui ce au fost dărâmate, de vechi rivalități ce au fost reaprinse și posibil de unele noi care stau să înceapă. Mai sunt doar 4 meciuri și vom reveni la monotonia campionatelor de club. Vom părăsi scena acestui festival al fotbalului, întorcându-ne la monotonia și alb-negrul competițiilor unde există o a doua șansă la anul și unde banii încă fac legea. Însă, până la întoarcerea acestui vid monocrom, să vedem puțin ce s-a întâmplat în acest weekend al sferturilor de finală.

Samba și lecțiile supraviețuirii

Partida care a deschis balul a fost una cum nu se putea mai bună pentru amatorii de povești. Pentru că probabil niciun duel de până acum din această competiție nu a arătat diferențe de principii și de viziune cum a prezentat Brazilia-Croația ( exceptând poate Anglia-SUA, în ceea ce privește denumirea acestui sport, dar lăsăm politica deoparte). Două națiuni care au trecut prin ani grei de suferință și care, cultural, au ales moduri diferite de a o combate. Sud-americanii preferă un stil elegant, plin de culoare și o exprimare foarte directă, aproape deranjantă a talentului nativ, în timp ce fosta țară iugoslavă a adoptat o atitudine de luptă, una care a definit spiritul acestui popor greu încercat de-a lungul ultimului secol. Iar primele 90 de minute ilustrează perfect această încleștare, creativitatea carioca nefiind suficientă să deseneze ceva care să destabilizeze țara de la Adriatică. Și chiar și când acest lucru s-a întâmplat, în finalul primei reprize de prelungiri, forța mentală a selecționatei lui Dalic a ieșit la suprafață, egalând cu 2 minute înainte de încheierea celor 120 de minute și aducând meciul într-un punct preferat de aceștia, în zona penalty-urilor. Acolo, experiența în aceste situații și-a spus cuvântul, iar Modric și Co. au reușit o victorie marcă înregistrată de la punctul cu var, înscriind toate loviturile executate și lăsându-l pe Neymar să se întrebe de ce a așteptat să execute al cincilea. Lacrimile acestuia au fost înduioșătoare, gândindu-se, așa cum declarase anterior că acesta e ultimul său turneu final. O carieră a unui talent aparte, care însă a suferit nenumărate eșecuri, uneori coechipierii trădându-l când îi era lumea mai dragă. Decarul brazilian a fost consolat de fiul lui Perisic, o imagine devenită virală și care arată modestia și fair play-ul unei națiuni extrem de simțitoare. Și totuși care este motivul pentru acest insucces al Braziliei? Oameni de lot necopți? Probleme de atitudine? Probabil că asta se va întreba și Neymar când va pune ghetele în cui și va observa că vitrina lui e mult prea goală pentru cât putea el de fapt…

Prieteni vechi, rivalitatea și mai veche

Așa putea arăta afișul confruntării dintre Argentina și Olanda, două țări care s-au înfruntat și în finala din ’74, una peste care Portocala Mecanică nu a trecut nici acum, ținând cont de generația de care dispunea atunci. Semi-finala din 2014 a fost și ea un moment important în istoria confruntărilor recente, o înfrângere dezolantă, în fața unei vechi fantome. Cu acest rebrand și cu Van Gaal mereu pregătit să facă surprize, acest duel putea rămâne în istorie ca meciul care i-a refuzat Mondialul lui Messi. Însă acesta nu este cel mai bun jucător din toate timpurile doar din vorbe. Răspunsul său la această presiune a fost o pasă de geniu pentru Molina, care a făcut 1-0 și un penalty executat cu mult sânge rece, ducând pumele cu un picior în penultimul act. Însă Van Gaal mai avea un as pregătit în mânecă înainte să iasă din scenă. Acesta se numea Wout Weghorst, atacant înalt, gata să exploateze oricând talia mică a stopperilor argentinieni. Acesta a readus supansul în teren și, mai mult de-atât, a oferit cel mai nebunesc moment al Cupei Mondiale de până acum, aducând egalitatea și prelungirile în minutul 101, după o lovitură liberă executată magistral. A urmat o avalanșă de ocazii și cartonașe galbene a echipei Albiceleste, într-o partidă cu accente dramatice. În sfârșit, s-a ajuns la penalty-uri, unde sud-americanii, culmea, au avut mai mult sânge rece. Martinez și-a făcut numărul, a apărat două lovituri de la 11m, iar visul lui Messi, după mulți nervi, înjurături cu adversarii și antrenorul Olandei, începe să prindă contur. Cât despre selecționata Oranj, căutările către un prim titlu mondial continuă alături de un vechi prieten, Ronald Koeman, care îi va lua locul bolnavului, dar mereu verdelui, Van Gaal.

Shikahtul și ultimul dans

De departe meciul cu cea mai puternică rezonanță istorică dintre cele 4 sferturi și care va fi amintit cel mai mult peste ani de acum încolo. ,,Leii din Atlas” au devenit prima selecționată africană și arabă ce ajunge în careul de ași ai unei Cupe Mondiale. Iar acest lucru a venit după victorii împotriva unor țări ca Belgia, Spania, Canada și Portugalia, țară pe care cel puțin jumătate de planetă și-o dorea în finală pentru un duel ca în povești Ronaldo-Messi. Însă ce am obținut a fost un Cristiano intrat în minutul 50, neputincios să schimbe soarta partidei ca în vreumurile bune. Vârsta începe să își spună cuvântul, dar acest moment trăit de lusitan este ca acel cadru din filmele cu supereroi, în care aceștia sunt pur și simplu la pământ, incapabili să găsească o rezolvare. Iar timpul e nemilos cu fostul atacant al Realului, care la 37 de ani a rămas fără echipă și acum fără un triumf la Mondiale, la capătul celui mai greu an din cariera sa. La polul opus, marocanii pot visa cu ochii deschiși, africani din toată lumea susținând această aventură a naționalei lui Walid Regragui, un nou nume de remarcat pe harta fotbalului. O pagină de istorie pentru Maroc și oamenii săi, care au celebrat în toate colțurile lumii, de la Marakech până în Paris, o performanță sinonimă cu istoria peste veacuri.

Așteptarea continuă

Ultimul meci al rundei a fost format din două echipe cu orgoliu ale acestei competiții, două rivale, care ,istoric, și-au disputat supremația în repetate rânduri. Meciul în sine nu a oferit prea multe, Franța a deschis scorul repede, printr-un trasor de excepție al lui Tchouameni, lăsând Anglia într-o poziție vulnerabilă. Elevii lui Southgate au condus ostilitățile însă, iar penalty-ul obținut de electricul Saka a fost o răsplată a pressingului susținut de Albion. Un prim moment psihologic important, iar căpitanul Kane își învinge coechiperul de la echipa de club, făcând ce știe mai bine și trimițând mingea imparabil în plasă. Însă francezii își readuc aminte de miza partidei și preiau inițiativa, în fața unor tineri englezi, parcă speriați de miza acestui sfert de finală. Centrare Griezmann, care a delectat audiența cu jocul său aseară, cap Giroud, 2-1, iar Southgate amuțește. Mount, venit de pe bancă aduce însă o speranță, câștigând un duel cu Theo Hernandez și obținând a doua lovitură de pedeapsă pentru britanici. Cu toate astea, Kane cedează presiunii și în stil necaracteristic trimite balonul mult peste poartă, privându-și echipa de o șansă la prelungiri. E trist pentru că în cazul acestei ratări, oamenii au adus în discuție nereușitele atacantului Tottenham și cabinetul său gol de trofee. Este păcat că lumea nu va respecta suficient unul dintre cei mai buni atacanți ai planetei, care a înscris gol după gol și care a dezvoltat în ultimii ani un joc aproape complet, în ceea ce privește atacanții. Trofeele sunt date și de context, de circumstanțe. Momentele definesc jucătorii, de acord, dar nu ar trebui cântărite cu o diferență așa de aspră. Lumea nici nu realizează că aseară Harry a devenit golgheterul all-time al naționalei cu reușita sa. Atât de absurdă este această logică a cupelor, care ne face să uităm de abilitatea reală a unui fotbalist. La fel ca în cazurile lui Ronaldo și Neymar, momentele cântăresc enorm, dar cariera unui atlet trebuie judecată după totalitatea acestora, nu individual. De aceea, susțin că e mare păcat să ne pierdem în cifre și răutăți și să ne bucurăm de ce vedem, fără să căutăm noduri inexistente în papură.

În încheire, aș dori să ofer condoleanțe familie lui Grant Wahl, jurnalist american decedat din cauze suspecte, în timp ce se afla pe teren în Qatar. Un activist, un om care își iubea familia și care aducea un plus meseriei sale, contribuția acestuia nu va fi ignorată, iar fratele său, mereu va fi mândru de el și de gestul său de a-l reprezenta pe el și comunitatea LGBT la meciul SUA-Țara Galilor, în ciuda opoziției gazdelor. Asumarea acestor gândiri într-un ținut așa periculos e un act de curaj ce nu trebuie șters din memoria oamenilor. O investigație amănunțită în cazul decesului său e minimul pe care omenirea îl poate face în cazul său. Nimic nu poate rămâne cu semne de întrebare. Odihnească-se în pace.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: