Visul Oranj

Așa a arătat pentru mine după-amiaza de ieri. Una încărcată de emoții, patos și pasiune. Sentimente care credeam că nu pot fi oferite de fotbalul internațional, cel puțin cât am stat în România, acolo unde lipsa rezultatelor și continuele decepții au făcut ca naționala să fie privită cu dezinteres și scepticism.

Însă în Venlo nu a mai fost cazul, acolo unde lumea a susținut cu adevărat prima reprezentativă a Țărilor de Jos, în ciuda evoluțiilor oscilante din ultimii ani, care au dus la ratarea precedentului Mondial și la o ieșire prematură de la Euro 2020. A fost primul meci din fazele eliminatorii ale unui Campionat Mondial pe care l-am privit cu real subiectivism, acest fapt fiind cauzat de absențele constante ale țării nostre de la astfel de evenimente. M-am gândit și e foarte trist, o întreagă generație de tineri a ratat oportunitatea de a fi reprezentată la un turneu final. Un interval mai mare de 20 de ani, care oricum pare că se va mai prelungi.

Dar destul plâns, să ne întoarcem la meci. Țările de Jos e din nou în primele 8 echipe ale lumii, după o demonstrație tactică de excepție a lui Van Gaal, care la 76 de ani și încercat de o boală cumplită, continuă să livreze pe cea mai înaltă scenă. Mulți spuneau că neerlandezii urmau să fie greu încercați de o echipă a Statelor Unite care promite în continuare foarte multe pentru ce urmează. Iar ocazia lui Pulisic din minutul 3 a părut să confirme o partidă grea pentru țara renumită pentru morile de vânt. Replica a venit subit în minutul 10, centrare Dumfries pe jos, Depay înscrie la colțul scurt. 1-0, iar balanța se înclină spre Portocala Mecanică. Meciul a continuat ca atare, americanii presând poarte lui Noppert, dar nereușind să pună reale probleme. Lumea era mulțumită de ieșirile pe contraatac ale favoriților și de gestiunea avantajului. Lovitura a venit înainte de pauză pe aceeași rută: Dumfries centrează din nou pe jos, de data aceasta la finalizare venind celălalt fundaș de bandă, Blind, care a mărit avantajul și a asigurat o oarecare liniște în tabăra europenilor. În pubul în care am fost, lumea era fericită, cum e și normal, mulțumită de jocul compatrioților. Berile curgeau, a apărut și mâncarea, iar totul decurgea conform planului.

Repriza a doua a continuat în același ritm. Olandezii au hărțuit linia defensivă înaltă a lui Berghalter și au mai irosit câteva ocazii înainte ca Pulisic să îi centreze lui Wright pentru un călcâi de efect, ce reaprindea partida. Tensiunea s-a resimțit și în bar, acolo unde localnicii deveniseră brusc agitați, speriați de o eventuală degringoladă. Emoțiile s-au risipit însă câteva minute mai târziu, când Dumfries și-a desăvârșit capodopera închizând tabela. 3-1, delir, relaxare, liniște. Nu s-a mai întâmplat nimic notabil, meciul se încheie.

La final oamenii sunt încântați. ,,Ons oranje” a livrat cel mai bun joc de până acum în Qatar și a ajuns în primele 8 echipe ale lumii. La boxe se aude ,,We are the champions” de la Queen, iar optimismul atinge cote cât se poate de înalte. Și nu e întâmplător. Argentina e favorita tuturor, dar nu cred că ar fi o surpriză ca batavii să treacă mai departe, ca o revanșă pentru finala din 1974. Însă până vineri mai e mult și personal trebuie să spun că această experiență a fost unică și sper să se extindă până la finala de pe 18 decembrie. Simt ca ziua de ieri mi-a redat entuziasmul pentru fotbalul internațional. Sper ca acest spirit să ajungă și în România într-o zi. Orice suporter merită să trăiască această mândrie față de propria echipă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: