Și am retrogradat! Dar ce contează? Că practic n-am retrogradat! Mereu există mai rău de atât, deci chiar putem să spunem că am retrogradat? Chiar e cazul să ne plângem?
Cam acestea sunt inepțiile cu care am fost hrăniți de șefii Federației în ultimele zile, după apa plată la piciorul de lemn constiutită de victoria României în Giulești. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea, nimeni nu și-a cerut scuze! Nu! Pentru că de fapt nu am retrogradat! Pentru că la următoarele calificări vom începe tot din urna atreia, ignorând faptul că acest picaj a avut loc într-o competiție diferită și că în viitorul nu foarte îndepărtat îi vom primi ca adversari pe amicii luxemburghezi și feroezi, țări pe care nu de mult le băteam cu juniorii. Acum ne stă inima în loc, pentru că până și acestea au scos un egal cu Franța și au bătut o Turcia, care încă este privită ca un paradis de fotbalistul român.
Așadar, asta este situația. În culpă se află toată Federația, începând cu Răzvan Burleanu. O mențiune specială trebuie să o primească însă al nostru ,,Lippi de la Mogoșoaia”, Mihai Stoichiță, omul care taie și spânzură în fotbalul nostru, fără să i se reproșeze nimic. Cu el la cârmă de 5 ani de zile, nu am ajuns la niciun turneu, ba mai mult regresând acum în ceea ce mulți o cataloghează drept lumea a treia a fotbalului. Din nou, pentru asta cine e de vină? Iordănescu? Al șaptelea candidat pe lista FRF? Parțial. Dar să plece acum, ar însemna un nou de episod de haos al fotbalului românesc, unul și așa sărac în valoare și opțiuni notabile. Să ne amintim doar de greutatea cu care Edi a luat într-un final calea tatălui său și a ajuns selecționer. Chiar vrem să mergem iar acolo. Bineînțeles că toată lumea plânge după Boloni, iar clauza aberantă introdusă la negocierile de iarna trecută poate fi amintită și acum. Dar să ținem minte că și atunci, aceasta a părut o nedereptate, de ce să o folosim împotriva unui om, doar pentru că are un alt nume.
Revenind la meci, jucătorii noștri au făcut ce știu mai bine și au învins un adversar venit sub podul Grant în promenadă, gândindu-se mai degrabă la meciurile de campionat. Au continuat prin a afișa o lipsă de rușine și tact, bucurându-se excesiv la goluri, deși soarta Roomâniei era pecetluită și spunându-ne după meci că o să fie totul mai bine în următoarea campanie. Cum se întâmplă mereu!
O vorbă de la noi spune că peștele de la cap se împute. Înțelept. Poate că ar trebui să ne întrebăm de ce administrația Burleanu a condus un total de 0 calificări și de ce am ajuns să fim călcați în picioare de state ca Muntenegru. O temă de gândire pentru următoarele partide. Până atunci, regizorii acestui tragi-comic film al fotbalului românesc, vor rula același film alb-negru, audiența fiind plictisită peste măsură. Același cadru cu un cetățean zâmbitor, care are în jur aceleași fotografii vechi, cu reușite din viața sa, citind o carte, dând constant pagina, într-o locuință ce pare dărâmată. Zidurile sunt căzute, omul râde, iar cartea pe care o răsfoiește, are aceeași poveste pe fiecare pagină.
Break The Lines 