Tusea și Junghiul

Cam așa arată acest duel al ,,patronașilor” din Liga 1 al anului 2022, un campionat sub cel al Maltei și Albaniei. Năpasta versus necazul într-un conflict amuzant al bossilor primei divizii de la noi.

Contextul: Mihai Rotaru, domnul din dreapta imaginii, îl atacă pe Cristian Gentea, cel din stânga, pentru faptul că ar controla o echipă care nu este a sa. Acest lucru se petrece în urma refuzului edilului din Pitești de a-l ceda pe Alexandru Ișfan, fotbalist la formația susținută de primărie, către Universitatea Craiova, clubul patronat de Rotaru. Suma de transfer era undeva la 600.000 de euro, plus un jucător la schimb, Ișfan fiind de acord cu mutarea. Numai că Gentea și-a luat pantalonii de băiat mare și a spus clar că extrema de 22 de ani nu este de vânzare. Da, ați auzit bine, primarul dintr-o reședință de județ a spus că un jucător de fotbal nu pleacă de la echipa locală, deși aceasta este de drept privat.

Mai departe s-a ajuns la Rotaru spunând că primăriile sunt saci fără fund în sportul românesc, în timp ce Gentea l-a rugat pe cel poreclit ,,ariciul” să își vadă în continuare de ograda lui. Pe sistemul ,,că nici la matale nu e totul roz, dacă stau să mă gândesc”. Și așa este. Dar acest război demagogic este comic, având loc o ceartă între doi membri a 2 clase diferite de ,,călăi” ale fotbalului românesc: baronii locali și pseudo-afaceriștii. Ambele au însă în comun un defect: parvenitismul. Pentru că, în mod normal, niciunul dintre aceștia nu ar avea ce să caute în fruntea unor formații fanion.

Revenind la discuție, e hilar cum ambii șefi de trib punctează neregulile taberei adverse, afișând o nerușinare de neînțeles pentru ambele seturi de suporteri. Cum poate Gentea să stea la masa bogaților Ligii 1, când este un simplu primar, în timp ce legea îi interzice orice fel de implicare la FC Argeș, iar Rotaru să se plângă de un concurs al investițiilor când, printre proprii suporteri este făcut zgârcit pentru lipsa de ambiție. Cum poate explica domnul Rotaru stagnarea Universității în ultimii 4-5 ani de zile și de ce se ferește să o facă până a-i ataca pe alții? Iar în partea cealaltă, cum e posibil să nu se poată sesiza nimeni că edilul din ,,orașul lalelelor” numește antrenori, decide cine vine, pleacă și își asumă toate rezultatele de la echipa unde a jucat odată Dobrin?

Înainte de a ne apuca de astfel de războaie, ar fi mai bine ca domnii prezentați să se concentreze pe propriile curți. Domnul Gentea să caute un investitor serios pentru FC Argeș, dacă spune că îi pasă de echipă. Pentru că în politică, se poate prăbuși totul la primul vânt și poate următorul primar se va hotărî să facă ceva cu adevărat util pentru oraș, în loc să cheltuie banii oamenilor simpli la fotbal. Iar Rotaru să își amintească de drumul său la vârf până să se uite peste gardul vecinului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: