A venit și lotul. După o așteptare ce părea interminabilă, știm cu cine vom ataca marile dueluri cu Grecia și Israel din luna martie, care vor conta pentru moralul ( să zicem ) echipei naționale în viitorul apropiat.
Optimiștii vor spune că partidele menționate vor fi relevante pentru că reprezintă debutul lui Edi Iordănescu pe banca naționalei, prilej bun de a vedea ce talente mai poate produce campionatul nostru. Nefiind meciuri cu miză (moștenirea lăsată de Rădoi nu este tocmai bogată), vom juca fără presiune, așa cum ne place și cum ne-am tot obișnuit în ultimii ani.
O constantă a ultimelor campanii sunt și prezențele ,,senatorilor” care încă fac din naționala noastră un loc putrezit. Am tot dat nume până acum, deci mă voi abține, de teama de a fi numit absurd. Mă văd însă nevoit să salut neconvocarea lui Stanciu, care a trebuit să fugă până la mama COVID-ului, la Wuhan ca să nu mai fie chemat la națională. Sunt curios dacă EI va aborda aceste meciuri cu 4 fundași sau cu 3. Sunt soluții pentru ambele cazuri și cred că s-ar impune o utilizare combinată a celor două. De asemenea, pentru mine atacul constituie o problemă. Cine o să joace ,,în gaură”? Pentru că la capitolul ,,nouari” avem o aripă, care mai joacă 9 doar când e obligat de antrenor și doi tipi temperamentali care sunt cam certați cu plasele adverse. S-ar putea să jucăm fără vârf, sau cu unul fals, gen Tănase, o rușine națională pentru mulți, dar o practică tot mai întâlnită la cluburile mari în Europa.
Răutăcioșii vor spune că noi nu suntem așa ceva, dar să vedem. Per total, mi se pare un lot interesant, iar momentul actual permite folosirea unui număr de jucători. Sper că această pauză internațională îi va lăsa pe Edi Iordănescu cu mai multe răspunsuri decât întrebări, rezultatele fiind oricum în plan secund. Hai România!
Break The Lines 