Încă puțin. Mai exact 180 de minute ne mai despart de barajul pentru Cupa Mondială. Iar de acolo, încă 2 meciuri. Practic suntem la 6 ore de a ne asigura biletele pentru Qatar. Dar suficient cu calculele, să vedem ce am făcut zilele astea.
Întâi a fost meciul de la Hamburg, care a reușit să îi facă pe toți românii să susțină naționala lui Rădoi de când acesta a preluat prima reprezentativă în 2019. Începutul a fost strălucitor. Ianis Hagi a driblat doi adversari ca tatăl său în vremurile bune ( ,,urechindu-l” pe Rudiger, al doilea fundaș central al Europei în 2021, în ancheta Uefa) și l-a executat foarte cinic pe un Ter Stegen, care a fost probabil șocat de ceea ce li se întâmplase colegilor lui secunde mai devreme. 1-0, Ianis sărută stema naționalei într-un gest simbolic în fața a 9.000 de români prezenți la Hamburg, majoritatea probabil locuind stabil în ,,Țara Berii”. Delir. Extaz. Nimeni nu se aștepta la așa ceva când a cheltuit cei 50 de euro pentru biletul la partidă. Mai mai să ne înecăm cu must cei de acasă. De așteptat era să cădem, ceea s-a și întâmplat în a doua repriză, dar prima parte ne-am apărat eroic și cred că dacă nu venea pauza, puteam să jucăm până sămbătă dimineață și tot nu am fi lua gol. În fine, intrăm cu avantaj la cabine, exact ca Macedonia de Nord în Islanda. Se reia jocul și la 5 minute după aceasta, Gnabry găsește colțul lung cu un șut speculativ de la 20 de metri. 1-1 dar încă sperăm la un rezultat mare. Germanii continuă forcingul, dar nu reușesc să ne desfacă pe atacuri poziționale. Încearcă tot mai multe centrăi și șuturi de la distanță, care pun presiune pe apărarea noastră, până în punctul în care Muller reia nestingherit din 6 m cu 10 minute înainte de final și tranșează partida. Discuțiile cu privire la vinovatul acestui gol sunt de prisos. Ivan l-a pierdut pe Muller, Manea pe Goretzka și tot așa. De aceea, gestul lui Rădoi la conferința de presă de duminică a fost deplasat și inutil, punând prea multă presiune pe un Ivan deja ,,storcit” de presă.
În sfărșit, a venit meciul important pentru noi din această pauză internațională, cel cu Armenia care a avut loc pe Ghencea. N-a fost chiar ca victoria 2-1 cu danezii din ’89, dar a fost suficient pentru a ne urca pe locul 2 în grupa preliminară, ajutați și de victoria Germaniei în Macedonia de Nord. Sursa golului puțin probabilă, cap al lui Mitriță în minutul 26, dar destul pentru o victorie extrem de importantă ce ne aduce mai aproape de visul interzis încă din 1998. Ocaziile au fost majoritatea șuturi din afara careului, așa că reușita piticului de la PAOK a fost binevenită, pentru că, să fim serioși, nu am jucat prea strălucit aseară.
După 24 de ani, s-ar putea întâmpla. Trebuie doar să credem. Progresul jucătorilor în aceste ultime preliminarii a fost imens, iar Rădoi merită mult credit pentru acest lucru. Sper ca răspunsul său vis-a -vis de plecare să fie doar o fumigenă menită să pună presiune pe FRF să îi mărească acordul, pentru că în acest moment pierderea lui ar fi uriașă. Însă, indiferent de cine este selecționerul echipei naționale, trebuie să fim în spatele jucătorilor, acum mai mult ca oricând, pentru că merită și pentru că este nevoie. Unitatea de grup de acolo și spiritul creat este cel mai bun pe care l-am văzut de când urmăresc echipa națională, așa că avem de ce să fim optimiști. Hai România ! Hai la Mondiale !
Break The Lines 