Febra Campionatului European a ajuns în toate țările din Europa. Turneul a început deja de 2 săptămâni, iar toate statele organizatoare vor privi cu interes un format nemaivăzut până acum la acest nivel, cu speranța că proprii reprezentanți vor produce marea surpriză. Asta, bineînțeles, dacă nu ești român. Gluma că nu am reușit să ne calificăm la o competiție găzduită de țara noastră am tot auzit-o și cred că a tăiat considerabil din elanul microbistului român, care s-a văzut nevoit să își aleagă alți favoriți din cu totul altă cultură și să urmărească meciurile disputate pe propriul stadion la TV. La rândul meu, nu am putut fi scăpat de această situație, dar pentru mine a fost ceva mai ușor. Pentru că m-am aflat în Ungaria în ultimele 2 săptămâni, am putut simți bucuria oaemnilor de acolo față de propria echipă națională, ceva ce noi români nu am mai trăit de mult.
Tranziția de la o țară plictisită de Euro la alta ce abia aștepta să își încurajeze favoriții a fost destul de fluidă. Oamenii cu care am vorbit despre acest eveniment au fost extrem de prietenoși ( cu mici tachinări legate de neparticiparea României pe alocuri) și îmi dădeau senzația că își iubeau cu adevărat naționala. Erau împliniți și simțeau că sunt reprezentați foarte bine la cel mai înalt nivel. Energia a fost și mai puternică după remiza cu Franța de la Budapesta, moment care a aprins speranța în sufletele oamenilor. Urma un meci decisiv cu Germania, care venea după o evoluție foarte bună contra Portugaliei, așa că scepticii aveau orice drept de a se aștepta la o victorie clară a nemților.
A venit ziua partidei. Astfel, am mers alături de câțiva maghiari la un bar din orașul în care ne aflam pentru a vedea cel mai important duel din istoria lor recentă. Localul era plin și absolut toți oamenii de acolo știau ce îi așteaptă. Erau pregătiți. Începe meciul. Trec 10 minute, se joacă lent, aproape cu teamă. Centrare spre careul nemților. Szalai sare ca un atacant de mare clasă și îl învinge pe Neuer. Delir. Unul dintre prietenii cu care mă aflam îmi spune că de asta îl chemi pe Szalai la națională, indiferent de câte goluri a marcat în ultimul sezon. În afară de o transversală venită după un corner, Germania nu își creează nicio ocazie, iar Ungaria intră cu avantaj la pauză. La acest scor sunt calificați. Începe actul secund. Încrederea este la cel mai înalt nivel. Cei din local încep să cânte și să aplaude fiecare intervenție a oaspeților de pe Allianz Arena. Vine însă minutul 66. Minge lungă spre poarta lui Gulacsi, acesta iese la 12 m de poartă, ratează întâlnirea cu balonul, iar Havertz înscrie simplu pentru 1-1. Faza imediat următoare, germanii sunt prinși dormind, iar după o pasă superbă, Schaffer rămâne singur Neuer și îl învinge cu o lovitură de cap. Toată lumea în picioare și gata pentru ceea ce anunțau 20 de minute de foc. Așa cum era de așteptat, gazdele au arestat balonul în încercarea disperată de a sparge cele 2 linii pe care se apărau vecinii noștri. 5 minute rămase din timpul regulamentar. Fază încâcită pe partea stângă. Fundașii oaspeți nu reușesc să curețe pericolul, iar mingea ajunge la Goretzka ce îl învinge pe Gulacsi. Portarul atinge mingea, dar nu o poate opri din drumul spre gol. Ungaria nu reușește să își creeze vreo ocazie și părăsește Campionatul European după 2 puncte obținute în Grupa Morții. Nicio față supărată. Doar mândrie și aplauze pentru conaționalii lor, care i-au reprezentat cu succes pe cea mai înaltă scenă.
Această experiență m-a făcut să vreau o revenire a României în prim-plan și mai tare. Nu m-am putut bucura niciodată pe deplin de un turneu final și să văd ce înseamnă o asemenea ocazie pentru populație m-a emoționat. Până una alta, felicitări Ungariei, au ieșit cu capul sus.
Break The Lines 