Dezastrul Caucazian

A devenit aproape o tradiție să scriu despre înfrângerile naționalei la fiecare acțiune. Speram ca ultimul meci, cel cu Armenia, să fie ultimul care îmi dă motive de dezamăgire, dar iată-ne din nou aici, 3 luni mai târziu.

Nici nu știu ce să mai cred. La început era o problemă de valoare și de lipsă de opțiuni. Acum, însă, cu siguranță putem vorbi de o lehamite a fotbalistului român de a mai veni la națională. Presiunea media, coroborată cu avantajele reduse spre inexistente de a-ți reprezenta țara au făcut din pauzele internaționale un chin pentru ai noștri, care fac un efort și așa considerabil să vină în România din Polonia, Arabia Saudită sau din alte țări obscure în care aceștia își prestează munca. Practic, ,,nu mai e șmecherie”să vii la prima reprezentativă.

Se poate ca nici Rădoi să nu fie pe placul marilor noștri jucători, Dacă lot nu avem, măcar vestiarul să fie puternic. Cert este că, în ultimele 2 meciuri, am pierdut cu 2 naționale care au avut nevoie de mai mult timp decât noi pentru a începe să avanseze în fotbal, iar actualmente sunt la limita top 100 mondial. 2 partide rușinoase, cea de la Ploiești fiind o profanare a sarcofagelor pline cu amintiri din anii „90. Punctul culminant al acestei dezamăgiri de la mijlocul săptămânii a fost atins în momentul rostirii prezenței asistenței. În jur de 500 de oameni au fos la meci, în condițiile în care accesul era permis pentru 3.500 de spectatori. Îți dă de gândit când Echipa Naționalănu reușește să stârnească interes nici măcar într-un oraș de provincie, unde se presupune că reprezentativa joacă mai rar.

Partea cea mai rea este că nimeni nu pare deranjat de ce se întâmplă. Jucătorii nu pare că au pierdut, dacă e să ne luăm după declarații și parcă așteaptă vacanța, iar Rădoi e mai preocupat să își apere reputația decât echipa. Defensiva lui de la conferințele de presă, care, e drept, îl vânează cât se poate de asumat, ar face concurență serioasă unui tandem Belodedici-Popescu. Îmi amintește de un profesor care dă explicații unor părinți nervoși pentru lipsa rezultate a copilului, spunând că cel mic nu învață și că metoda lui e bună. Astfel, nu vom ajunge nicăieri. Nici dacă stăm să căutăm vinovați, nici dacă îi renegăm Un prim pas ar fi să îi facem pe copii să se apropie de sport și să le explicăm că nu doare, chair dacă vad ei la televizor simulări grosolane. Numai așa putem ări aria de slecție și să ne putem bate cu vreo Scoția sau Elveția, lucru ce momentan pare utopic. Lumea nu mai face sport la noi și se vede. Ne respectăm originile de latini, iar la noicuvântul cântărește cel mai mult. Și până ne vom da seama de acest lucru, ne vom întâni cu această problemă în fiecare pauză internațională ca de un stâlp de care nu știam că există, chiar daca în fața sa se află un semn ce îi semnalează prezența.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: