Mai Mult Decât Un Fotbalist

Știrea tragică din această după-amiază a șocat și întristat o lume întreagă. Țărână suntem și în țărână ne întoarcem, dar acest proverb nu alină durerea și regretul pe care le simțim când moare cineva. Mai ales când acel cineva este una dintre figurile cele mai importante din istoria sportului, așa cum a fost, este și va fi Diego Armando Maradona.

Nu l-am văzut niciodată jucând, maximul fiind clipurile de pe Youtube, dar din această sursă limitată, dar și din povestirile elocvente ale oamenilor ce au avut privilegiul de a îi urmări partidele, mi-am putut da seama cu ușurință că Diego a fost mai mult decât un simplu jucător de fotbal. Uitandu-mă în retrospectivă, pot observa că Maradona a fost un mix unic de talent, ambiție și dorință de a ieși în evidență, a fi apreciat de oameni și de a îi face să se simtă bine. Talentul său nu a intrat niciodată în discuție, mulți spunând despre acesta că a fost cel mai bun din istorie. Însă ultimele două trăsături sunt uneori ignorate din cauza controverselor ce și-au lăsat amprenta asupra ilustrei sale cariere. În primul rând, în ciuda tuturor scandalurilor ce poate i-au știrbit aura, ,,El Pibo de Oro” a fost mai întâi de toate un competitor redutabil, care nu renunța niciodată, în ciuda tuturor obstacolelor care îi ieșeau în cale, ceva ce poate mai talentatul său compatriot nu a fost capabil să facă pe parcursul carierei sale. Știți la cine mă refer, dar nu e cazul să facem comparații. Nu, Diego era unic, titlurile câștigate cu Napoli, care nu era o forță la acea vreme, dar mai ales cele două turnee din Mexic și Italia cu Argentina stau la baza statului său de legendă și de om care pur și simplu i-a tras pe ceilalți după el pentru a învinge.

Stilul său de joc și relaxarea pe care o degaja l-au făcut memorabil în inima microbiștilor de pe mapamond, el fiind unul dintre cei mai iubiți atleți din domeniu. Dar ca orice geniu, el a fost pe de o parte neînțeles și neajutat atunci când a avut nevoie. Cineva trebuia să îl ghideze și să îl sfatuiască mai bine în viață și poate problemele sale de după retragere puteau fi evitate. Era clar că Diego nu era pregătit pentru celebritate și nici pentru consecințele acesteia. A fost un joc prea crud pentru el.

Un adevărat Rockstar al fotbalului, el și George Best vor rămâne în istorie pentru talentul imens și pentru maniera în care aceștia s-au bucurat de acest statut. Ne-a făcut să ne îndrăgostim de acest sport și a rămas remarcabil și după retragere. Vedeta Cupei Mondiale din 2018 fără a juca vreun minut. Odihnește-te în pace, Diego ! De azi lumea fotbalului e mult mai săracă !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: