După 18 zile de pauză, oficial cea mai scurtă vacanță din istoria competiției, Liga 1 a revenit. Într-un moment în care haosul încă domnește, iar praful nu s-a așezat nici acum peste finalul stagiunii recent încheiate, am decis să onorez promisiunea facută în articolul de săptămâna trecută și anume să încerc să prezic pe ce loc va termina fiecare echipă sezonul ce stă să înceapă. Așa că fara s-o mai lungim să trecem la treabă și să vedem exact ce le așteaptă pe combatantele de anul acesta !
Locul 16- Chindia Târgoviște

Și cine să fie mai potrivit pentru rolul de lanternă roșie pentru 20/21 dacă nu chiar cea din 19/20? Rămași în primul eșalon în urma deciziei FRF de a mări numărul de echipe la 16, Chindia nu are cum să evite retrogradarea a doua oară la rând. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar același principiu se aplică și cazul de față. Este simplu, cu lotul pe care îl au în prezent, dâmbovițenii nu au cum să nu cadă în B, cu tot cu experiența în prima divizie a lui Săndoi. Dacă anul trecut au terminat ultimii cu entuziasmul promovării în Liga 1, anul acesta chiar nu are ce să îl salveze pe ,,Micul Ajax”.
Locul 15- CSM Poli Iași

Foarte multă lume este entuziasmată de numirea lui Pancu la Iași. Eu nu mă situez în aceeași barcă. Consider că dacă este să ne raportăm la nivelul lotului, ,,Pancone” era ultima persoană care ar fi trebuit aleasă să conducă echipa din Copou. Jucătorii sunt cu moralul la pământ, valoare aproape că nu este, deci de ce aduci un tehnician care nu a mai antrenat niciodată la nivelul primei divizii ? Din păcate, e o retrogradare din partea mea, cu ușurință putând fi chiar locul 16.
Locul 14- FC Argeș

După o ultimă etapă de Liga 2 dramatică, piteștenii au revenit în ,,A” pentru prima oară din 2009 încoace. O realizare extraordinară pentr lalele alb-violete,( poreclă marcă inregistrată Break The Lines ) ce va trezi suporterii din oraș să iși susțină din nou echipa locală. Lotul nu arată grozav, dar s-au făcut câteva transferuri intereseante și mizând pe abilitatea lui Ionuț Badea, cred că echipa fanion a Argeșului va prinde un loc de baraj. Entuziasmul din cadrul lotului va fi la rândul său un factor important în ceea ce se anunță un sezon istoric pentru ,, Echipa Gâscanului”.
Locul 13- Academica Clinceni

Una dintre surprizele plăcute ale sezonului trecut, ilfovenii vor avea o stagiune ceva mai slabă comparativ cu cea precedentă. E și normal, nu poți să îți lași cei mai bun jucători să plece și să te aștepți la o îmbunătățire in rezultate. Transferași până acum au fost doar niște no name-uri, dar cred că experiența acumulată de Poenaru și de trupa sa în ultimul sezon va fi suficientă pentru ultimul loc de baraj.
Locul 12- FC Voluntari

La fel ca la Clinceni și Voluntari și-a pierdut mare parte din garnitura cu care a rămas în prima divizie în 2019-2020. Singurul plus pentru formația lui Teja față de cea a lui Poenaru? Experiența, întrucât ei se află la al șaselea sezon în Liga 1. Chiar și anul trecut, când echipa părea destinată să retrogradeze, ei au reușit să se mențină cu capul deasupra apei. Nimic diferit nici acum, căci formațiile aflate sub ilfoveni în acest articol sunt cu siguranță mai slabe decât aceștia, așa că locul 12 este un obiectiv accesibil.
Locul 11- UTA Arad

Așa se fac transferurile după promovare. Hora, Morar, Roșu, Albu, toți cu meciuri în prima ligă, vor completa deja un lot foarte bun care ar fi promovat mult mai ușor dacă nu se întrerupea campionatul. Cu Laszlo Balint la cârmă și cu un stil de joc deja format, UTA va supraviețui categoric în acest sezon și cu certitudine va fi un adversar de temut pentru orice formație care va veni să joace pe noul stadion al ,, Bătrânei Doamne” .
Locul 10- Gaz Metan Mediaș

Ce se întâmplă actualmente la Mediaș este un dezastru și o consecință a management-ului prost. Rămași descoperiți pe aproape toate posturile, găzarii vor avea o misune infernală de a rămâne în Liga 1 și in proxima stagiune. Nu îi dau totuși retrogradați pentru că Uhrin este un antrenor bun pe care îl cred capabil să scoată un loc 10 din ce are acum la dispoziție.
Locul 9- Hermannstadt

Hermannstadt pare un proiect ambițios, ce se vrea în play-off la ora actuală. Noua conducere, în frunte cu Anamaria Prodan, își propune o clasare în primele 6 la finele sezonului regulat, puțin utopic în viziunea mea. Cel mai bun loc în cadrul clasamentului alacătuit de mine este un dezamăgitor 9, dar cine stie?, poate voi avea o surpriză la finalul anului.
Locul 8- Sepsi Sfântu Gheorghe

La fel ca la Sibiu și covăsnenii au pretenții de play-off în acest an. Iar mișcările de pe piața transferurilor confirmă aceste intenții. Finalista Cupei României va reprezenta o nucă tare pentru oricare formație din prima ligă. Însă, cu toată ambiția, tot cred că sunt echipe mai valoroase, așa că Top 6 rămâne un obiectiv greu de atins deocamdată.
Locul 7- Dinamo

Prima echipă sub play-off este proaspat vânduta Dinamo. Chiar dacă trupa din Ștefan cel Mare a fost recent cumpărată de un for de investiții spaniol, reconstrucția este un proces lung, de durată ce va ține mai mult de un sezon. Antamat momentan doar Achim, derby-urile din play-off împotriva FCSB-ului rămân un vis ce se amână pentru încă un sezon, dar nu va mai dura mult până când Dinamo va redeveni o forță la nivelul Ligii 1.
Locul 6- Viitorul Constanța

Pasul în spate făcut de Hagi a fost la finalul celui mai slab sezon ultimii ani ai clubului. Vânzările celor mai buni jucători îi afectează și acum pe constănțeni, dar în frunte cu golgheterul campionatului, Gabi Iancu, trupa de la malul mării va intra anul acesta în zona de vârf a clasamanetului. Va fi interesant să vedem cum se va descurca noul tehnician, Ruben Barrera, sub ochiul atent al patronului, acum ex-antrenor într-un sezon extrem de important pentru formația bazată la Ovidiu.
Locul 5- Astra Giurgiu

Cu o cădere de 2 locuri față de anul trecut, se anunță un sezon complicat pentru astrali. Cu restanțe de peste câteva luni, cu două piederi importante la niveul primului 11 ( Tamaș și Simion ), trupa lui Bogdan Andone se va baza din nou pe cele două talismane și oameni de națională, Budescu și Alibec, ce se află momentan încă la Giurgiu. Dacă vor și rămâne este altă discuție, dar locul 5 rămâne un target destul de ușor de atins.
Locul 4- FC Botoșani

Pe prima poziție sub podium, moldovenii își respectă poziția de se zonul trecut. Croitoru este un antrenor bun, fiind surpriza stagiunii trecute și cred că va gestiona bine vânazarea lui Chindriș. O primă calificare în Europa nu va afecta nici ea foarte mult soarta sezonului pentru botoșăneni care par în sfârșit gata să dernjeze mai mult echipele din Top 3.
Locul 3- FCSB

Orice ar fi, mai rău ca anul trecut nu are cum să fie. Un salt de 2 locuri pentru câștigătoarea Cupei României, care va ajunge totuși la al șaselea an fără titlu, în ciuda investiților făcute de-a lungul anilor. Orgoliul vedetelor cât și dorința acestora să convingă o echipă din Europa să îi transfere vor ieși la suprafață și îi va readuce pe roș-abaștrii pe podium. Transferurile nu conving, dar valoare e destulă pentru locul 3.
Locul 2- CFR Cluj

Campionii ediției trecute vor coborî un loc în acest sezon și nu vor ajunge la incredibila performanță de 4 titluri consecutive. Haosul la nivel administrativ, cât și uzura jucătorilor, majoritatea cu vârste de peste 30 de ani își vor spune intr-un final cuvântul. Nu va fi deloc o capitulare, ci o bătălie până în ultimele etape ale play-off-ului. Însă titlul va merge în altă parte anul ăsta…
Locul 1- Universitatea Craiova

Exact. După 30 de ani, 5-ul va veni în Banie. Vice-campioni anul trecut, oltenii nu vor putea fi opriți sezonul acesta. S-au întărit pe fund, unde erau principalele probleme, lotul fiind acum unul pe cât de valoros, pe atât de stufos. Păstrând grupul din stagiunea trecută, cu un antrenor cerebral, Craiova are, după părerea mea prima șansă să devină noua campioană a României.
Am ajuns la finalul articolului de azi, așa că felicitări dacă ați rezistat până aici. Vă așteptăm părerile bune și opiniile dezaprobatoare în secțiunea de comentarii. Astăzi, atât s-a putut, așa că până data viitoare, salve!